No comment …

     Azi nu voi posta nici o reteta! Nu ca nu as fi avut ceva pregatit, Doamne fereste ci, doar asa, in semn de solidaritate cu articolul lui Cristi. Cristi Roman. Daca m-ar fi lasat sa ii scriu cate ceva  mi-as fi vazut de reteta mea de gospodina habotnica dar domnia sa a spus scurt : no comment.
   Si bine a facut! Ce ar mai fi fost de comentat la adresa acelor imagini cutremuratore, desi multi nu le vad pentru prima oara?
   Nu, Cristi,  nu ai fost penibil, nu ne-ai plictisit si nu ne-ai retinut prea mult! E infiorator ca in timpuri ca ale noastre, cu toata tehnologia la care nu putem renunta, exista colturi de lume in care sa vezi asa ceva. Sunt greu  de imaginat, dar faptul ca sunt reale depasesc puterile noastre de intelegere. Cum poate o mama sa priveasca aceste poze si sa nu planga? Vezi, stiai ca nu poate…
   Mai mult ca orice dor imaginile, de orice natura ar fi ele. Pozele acelea sunt perfecte! Mi-au transmis tot ce se putea transmite. Am simtit in nas mirosul mortii, pielea mi-a fost acoperita de praf incins si am obosit imaginandu-mi ca merg langa mamele acelea prin DESERT.
   Dar mai presus de toate am simtit NEPUTINTA, am simtit, o data in plus ca orice as face e in zadar. Probabil am trecut de faza in care credeam ca putem schimba lumea. E nevoie de foarte mult ajutor in jurul nostru, la orice pas si nu putem face nimic. Nu-mi spune ca nu cunosti acest sentiment, altfel nu ai fi asa cum esti…
   Si a mai facut un lucru articolul tau! Mi-a adus inca o data in fata o similitudine groteasca intre ce se intampla ACOLO si ce se intampla AICI. E adevarat ca sunt scari si cote total diferite dar nu inseamna ca nu sufar.
    Sufar zilnic cand vad ca dupa o viata de munca batranii nostrii sunt nevoiti sa renunte la medicamente si in locul lor sa isi faca doar rugaciunea de seara.
    Sufar cand vad ca mamele isi lasa copii si se duc sa munceasca pentru te miri ce, iar cand vin acasa nu le pot aduce mare lucru.
    Mi-e rusine cand  ii vad umilindu-se in fel si chip pentru ca prin natura slujbei ii vad zilnic…
    Sunt multe care ma fac sa sufar si sufar o data in plus ca sunt neputincioasa…
    Proabil neputinta este cel mai mare rau din lumea asta…
    Si, totusi  putem incerca…
    Cititi aici articolul lui Cristi Roman,daca nu ati facut-o deja…

9 Comentarii

  1. gaby's blog says:

    unde ai vazut? pune un link sa vedem si noi! sa ai o zi frumoasa, chiar daca nu ne arati nimic gatit de tine.

  2. TeoBucatar says:

    Gaby, pana vine specialistul cu partea tehnica citeste articolul lui Cristi Roman de pe FOODBLOG. Imi cer scuze, trebuia sa fie totul complet din start…

  3. Am citit si eu articolul scris de Cristi…l-am citit si pe al tau… cutremurator pana la lacrimi.

    E cumplit sa ai o asemenea soarta. Si astfel revenim si noi cu picioarele pe pamant si incetam sa ne mai plangem pentru nimicurile vietii de zi cu zi.

  4. TeoBucatar says:

    Exact, Miha!Ce este si mai cutremurator este faptul ca sunt prea mute asemenea locuri si noi prea mici sa putem face lucruri esentiale, care sa conteze…

  5. cu adevarat cutrmurator articolul lui C.Roman.poate ca ar trebui sa ne gandim mai bine cand nu suntem multumiti de viata pe care o ducem si sa incercam sa vedem si partea pozitiva a vietii noastre.daca la noi e greu (si este,nu neg asta!)acei oameni ce mai pot spune?

  6. TeoBucatar says:

    Da,Sarah,in special imaginile.Nu ar trebui sa existe asa ceva.Sunt lucruri crunte pe care n-ar trebui sa le indure nici o specie, mai ales cea umana…

  7. …nu,nici o specie.Nici una! :(((((((

  8. TeoBucatar says:

    Asa ca noi sa ne bucuram,Maya…

  9. Cutremurator!!!!!!!!!!!
    Bietele suflete, offfffffff…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>